Orișicine

Orișicine

Trupa Forte - Teatrul Szkéné (Ungaria)

A fi sau a nu fi? Ce intrebare! – Întrebarea existențială a lui Hamlet este reluată într-un mod întortocheat de Orișicine, unul dintre personajele imaginate de Szilárd Borbély. Întrebarea este urmată de câteva scene în care figuri obișnuite, în primul rând (sub)urbane ale societății de consum apar pe scena vieții, și apoi, la fel de neașteptat, se afundă în dolina teatrală a uitării ascunzându-și fața în spatele măștii. Masca orișicui. Genul piesei este „amoralitatea”: figurile alegorice ale moralității medievale sunt transformate în roluri teatrale. Și, ca atare, ele sunt reduse la o funcție dramaturgică - așa cum o definește autorul: „fiecare scenă implică trei actori activi: Vorbitorul, Antagonistul și Raisonneurul. În fiecare caz, ei reflectă reducerea la funcționalitate, la consumerism, la statutul de ființe de consum, a membrilor acestei societăți postmoderne. Poveștile sunt legate de motivul morții. Borbély își imaginează Moartea „întruchipată” în cadrul unei reprezentații teatrale, adică folosește teatrul pentru a-i oferi Morții un corp, iar pentru a sublinia gestul de întruchipare, îi face prezența permanentă pe scenă.

───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────

Autor: Borbély Szilárd

Regie / Coregrafie / Concept: Horváth Csaba

Cu: Fehér László, Földeáki Nóra, Horkay Barnabás, Krisztik Csaba, Pallag Márton, Widder Kristóf 

Scenografie: Kalászi Zoltán, Kiss Benedek 

Costume: Benedek Mari 

Transcriere vocală: Widder Kristóf 

Director of Lighting: Payer Ferenc 

Assistant regie: Garádi Gréta 

Manager producție: Trifonov Dóra 

Transcrieri vocale după operele lui John Dowland, Mateo Flecha, Thomas Tomkins și Juan del Encina

Restricție de vârstă: 16+

Durata: 1 h 40 min (fără pauză)

Jucat în maghiară, cu traducere în română și engleză

Pagina noastră folosește cookie-uri!


Acest site folosește module cookie pentru optimizarea experienței utilizatorilor, cât și pentru o navigare mai sigură. Descrierea acestora și politica noastră de utilizare poate fi citită aici

Vă rugăm să citiți și politica noastră de confidențialitate a datelor.

Selecție cookie