O sută de toasturi
Via Negativa (SIovenia)
Spectacolul „O sută de toasturi” este o sărbătoare. Toastăm pentru persoane remarcabile, evenimente sau fenomenele naturale care au avut un impact semnificativ asupra omenirii și istoriei. Unora le-am spune „mulțumesc”, altora „du-te dracului”, în ambele cazuri, cu o plăcere nemărginită. Și în același timp, vom toasta pentru noi toți. Pentru cei care încă cred în viitor și pentru cei care au renunțat la politică, artă, filosofie și religie. Pentru toți cei care sunt alături de noi și pentru cei împotriva noastră. Pentru toți cei care ne-au luat-o în față și pentru cei care ne urmează. Pentru cei din stânga, din dreapta și cei înțepeniți la mijloc. Pentru toți cei care ne ridică în slăvi și pentru cei care nu ne mai suportă. Vom ridica paharul și pentru cei care ne-au adus aici, împreună. Vom toasta pentru artiștii de azi, pentru artiștii decedați și pentru cei care vor să devină artiști. Un toast pentru publicul care îndură cu răbdare experimentele noastre artistice și pentru toți protectorii normalității care-și întorc capul cu dispreț. Noroc, Timișoara! Noroc, TESZT!
───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────
Autor / Interpret: Anita Wach
Concepție și elaborare: Anita Wach și Bojan Jablanovec
Concept și regie: Bojan Jablanovec
Muzică: Glenn Miller, Michael Nyman, The Stooges, Giuseppe Verdi, Alfred Schnittke
Producător: Špela Trošt
Producție a Via Negativa cu sprijinul orașului Ljubljana
Co-producție: Maat Festival Lublin, Ja Ja Ja Ne Ne Ne Association Warsaw
Avertisment: nuditate
Durata: 50 min (fără pauză)
Jucat în slovenă, cu traducere în română, maghiară și engleză