Ismene – între frânghii și lumini

După atelierul de ieri cu maestrul Boshi Nawa, am fost intrigată să descopăr modul în care arta japoneză shibari a fost integrată în piesa „Ismene dansează”. De la început, am fost captivată de atmosfera și interpretarea unică a spectacolului. Fără a avea preconcepții și fără a ști la ce să mă aștept, am pășit în sala de spectacol. Imediat ce am intrat, am fost invitați să urcăm pe scenă și să interacționăm cu unele obiecte. O frânghie, ce simboliza legătura dintre noi, și un boloboc, ce oferea posesorului său o stare de echilibru. După aceste interacțiuni spectacolul a început, dezvăluind o poveste complexă ce abordează teme profunde legate de relația individului cu societatea.

Piesa a adus în prim-plan o explorare profundă a relației dintre individ și societate, încorporând elemente ale artei shibari, ale teatrului și ale proiecțiilor video pentru a crea o experiență captivantă și provocatoare. Spectacolul este inspirat de manifestul artistului austriac Friedensreich Hundertwasser din 1958, în care afirmă: „Astăzi trăim într-un haos de linii drepte, într-o junglă de linii drepte. Oricine nu crede asta, să-și ia osteneala să numere liniile drepte care îl înconjoară și va înțelege; pentru că nu va ajunge niciodată la sfârșit!”. O producție mixtă a Ansamblului Kristóf Szabó F.A.C.E. din Köln ce îndrăznește să abordeze teme delicate și provocatoare, subliniind complexitatea experienței umane în fața tragediei și a injustiției.

În centrul piesei o avem pe Ismene, o femeie care a traversat ororile războiului civil în orașul ei natal, Teba. Marcată de traumele trăite, Ismene strigă în tăcere după ajutor, dorind să-și găsească pacea interioară și să alunge suferința care îi apasă sufletul. În această călătorie este susținută de trei personaje: Boshi Nawa, un maestru al artei shibari, Cru, un arhanghel furios confuz și Cubehead, vocea interioară.

Momentul de care eram cel mai curioasă a început. Spectacolul a integrat vechiul ritual shibari într-o poveste de transformare și eliberare. Conform tradiției acestui ritual, personajul principal își recapătă puterea în transă și își explorează sinele interior. Fiecare legătură și dezlegare reprezintă pași către eliberarea spirituală și fizică. Nodurile devin un punct de sprijin în labirintul suferinței umane, iar coarda roșie folosită devine „firul Ariadnei” în căutarea drumului spre libertate.

Odată ce protagonista își recâștigă puterea, această lume de constrângere este transformată într-un loc de expresie liberă și creativitate. În tăcerea ei inițială începe să danseze. Fiecare mișcare este o formă rotundă, o demonstrație de fragilitate și putere. În acest dans, ea devine o revoluționară furioasă, gata să sfideze ordinea impusă de liniile drepte. Mișcările sale devin un simbol al rezistenței, o chemare la acțiune împotriva sistemului opresiv. Ea se adresează tuturor oamenilor: „Dansez pentru voi ca să vă întreb: De ce transformați suferința în frumusețe – în loc de revoltă?”

În timp ce Ismene duce această bătălie cu sine însuși și descoperă puterea de a-și confrunta problemele și de a-și exprima frustrările, publicul este transportat într-o lume a formelor și modelelor geometrice prin intermediul elementelor vizuale. Proiecțiile video și jocul de lumini au făcut spectacolul captivant și vizual atrăgător, dar au adăugat și o complexitate copleșitoare. Personajele Cru și Cubehead au contribuit la o atmosferă vibrantă, însă acest amestec de stimuli vizuali și acțiuni scenice a început să distragă atenția de la povestea principală. Eram copleșită de toate elementele și lucrurile care se petreceau în jur, încercând să procesez simultan simbolismul geometric, conflictele interioare ale lui Ismene și energia frenetică a personajelor secundare. Această suprasolicitare senzorială, deși artistic impresionantă, a făcut dificilă conectarea profundă cu povestea și emoțiile protagonistului.

În final, spectacolul a fost una dintre acele experiențe care, cu toate promisiunile și așteptările inițiale, au sfârșit prin a dezamăgi. Elementele video și jocul de lumini au acaparat scena, lăsând prea puțin loc pentru strălucirea artei shibari și pentru transmiterea profundă a povestirii. Astfel, în loc să fie o călătorie emoționantă și provocatoare, spectacolul s-a transformat într-un amalgam confuz de efecte vizuale care au distras atenția de la esența și mesajul său. Din păcate, „Ismene dansează" rămâne un exemplu al pericolelor unei estetici excesive ce compromite substanța artistică, generând mai multă dezamăgire decât impact și profunzime.

Briana Gruici

Foto: Cornel Putan