Explorând culorile emoției
Ca o adevărată pasionată de muzică și artă contemporană, am fost entuziasmată să particip la concertul-expoziție „METCH”, organizat de talentatul Ivo Dimchev. Așteptările mele au fost mari, dar ce am experimentat a depășit cu mult orice imaginație. De la început până la sfârșit, „METCH” a fost o explozie de creativitate și interacțiune, o licitație, o producție excesivă de picturi, un dialog obsesiv cu publicul și, bineînțeles, ceva cu totul unic în peisajul artistic actual.
Încă de la început era clar că acest eveniment nu urma să fie un simplu concert. După dialogul captivant cu publicul, Ivo le-a cerut spectatorilor să-l ajute să-și aleagă câteva dintre cele mai bune lucrări de artă. Emoția a crescut când două tablouri au fost scoase la licitație și ulterior vândute, publicul fiind parte integrantă a acestui proces. Pe parcursul spectacolului, Ivo a invitat voluntari pe scenă pentru a dansa împreună, ceea ce mi s-a părut că a adăugat o notă de spontaneitate și bucurie evenimentului. Momentele de dans au fost pline de energie și au contribuit la atmosfera vibrantă a serii.
Pe lângă melodiile profunde și momentele pline de umor și energie, spectacolul a reușit să mă pună și pe gânduri. Ivo a reușit să creeze o conexiune specială cu noi, împărtășind povești și emoții care au atins sufletele celor prezenți.
Cred că cel mai memorabil moment al serii a fost când s-au dat prin public două microfoane de culori diferite: unul pentru lucruri pozitive și celălalt pentru lucruri negative. Am fost invitați să împărtășim gânduri și sentimente despre Ivo, cântecele sau arta lui, în funcție de culoarea microfonului. Simt că această interacțiune a adăugat o dimensiune personală și autentică spectacolului, în același timp oferind și o platformă pentru feedback sincer și divers.
Pentru mine, „METCH” a fost mai mult decât un concert – a fost o călătorie artistică completă, un amestec de arte vizuale și performative, toate sub semnătura inconfundabilă a lui Ivo. Acest spectacol interactiv m-a provocat să gândesc, să simt și să descopăr. Sinceră să fiu, abia aștept următoarea aventură artistică a lui Ivo!
Lorena Ciocan
Foto: Cornel Putan
