Sinucigașul

Sinucigașul

Nikolai Erdman

Faptul că omul vrea să rămână în viață poate să aibă consecințe îngrozitoare. Ajunge să te gândești la norodul îndoliat, rămas cu buzele umflate. Este de-a dreptul o lipsă de umanitate. Comedia lui Nikolai Erdman, această piesa absurdă a anilor ’20 ai secolului trecut, concentrează experiențele elementare ale culturii slave. „M-am îndrăgostit de propria-mi burtă, tovarăși!” Micul burghez șomer stă față-n față cu istoria ca un semn al exclamării. Ce poate fi mai înspăimântător în situațiile de viață ale lui Semion Semionovici Podsekalnikov, numit puțin exagerat chaplinian, decât propria lui frică de sinuciderea efectuată din altruism pur, spre binele altora?

 

Spectacolul Trupei Forte nu ne vorbește despre cele ce se pot întâmpla, ci despre ce este. La fel ca și Bulgakov care, referitor la umanismul și mărinimia puterii sovietice, îi scrie lui Stalin că este îngropat viu.

 

Sponsori: Ministerul Resurselor Umane (Ungaria), Managementul Fondurilor Resurse Umane (Ungaria), Fondul Național Cultural al Ungariei  

 

Durata spectacolului: 2h 15’

Interpretat în maghiară, cu supratitrare în română şi engleză



Dramaturg: Rácz Attila

Muzică: Ökrös Csaba

Costume: Benedek Mari

Lumini: Payer Ferenc

Coordonator de producţie: Kudron Anna

Asistent de regie: Stangl Franciska

 

Cu: Fehér László, Földeáki Nóra, Pallag Márton, Kádas József, Blaskó Borbála, Andrássy Máté, Hevesi László, Pallag Márton, Krisztik Csaba, Nagy Norbert, Rossa Levente

Pagina noastră folosește cookie-uri!


Acest site folosește module cookie pentru optimizarea experienței utilizatorilor, cât și pentru o navigare mai sigură. Descrierea acestora și politica noastră de utilizare poate fi citită aici

Vă rugăm să citiți și politica noastră de confidențialitate a datelor.

Selecție cookie