Datoriile noastre

Datoriile noastre

Ești prins într-un labirint de somații și nu poți evada? Te chinuie obligațiile față de prieteni, familie și televiziune? Tremuri, cocoșat de datorii? Datoriile noastre este serviciul de consultare de înaltă necalificare PENTRU TINE. Te conducem prin datoriile tale – nu doar cele financiare, ci și cele emoționale, sociale, ecologice și de alt tip. În numai 20 de minute îți promitem că te facem mai ușor și mai fericit – sau măcar îți dăm un spreadsheet colorat. Învinge-l pe monstrul datoriilor! Arde-ți extrasul de cont de la creditul de studii! Ignoră-ți prietenii! Într-o economie pusă în mișcare de imense datorii financiare, Datoriile noastre prezintă o perspectivă tragicomică asupra a ceea ce înțelegem prin datorii, asupra modului în care ne străduim să le facem față.

 

Data premierei: 20 iunie 2013

Durata: 20 minute

Cunoașterea limbii engleze la nivel de bază este necesară pentru a participa la spectacol. La cerere, asigurăm traducere simultană în limba română sau maghiară.
 

Dragi spectatori, vă informăm că la acest performance poate participa o singură persoană la fiecare reprezentație. Din cauza formatului, vă invităm să veniți cu 10 minute înainte de ora de începere anunțată. După achiziționarea biletului, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la ticket@tm-t.ro, adresă la care vă putem oferi informații suplimentare și vă putem anunța în legătură cu eventualele întârzieri.

performance pentru un spectator

Pagina noastră folosește cookie-uri!


Acest site folosește module cookie pentru optimizarea experienței utilizatorilor, cât și pentru o navigare mai sigură. Descrierea acestora și politica noastră de utilizare poate fi citită aici

Vă rugăm să citiți și politica noastră de confidențialitate a datelor.

Selecție cookie