Reunificarea celor două Corei

Reunificarea celor două Corei

Joël Pommerat

Reunificarea celor două Corei nu are nimic de-a face cu o posibilă poveste cu substrat geopolitic, asa cum am fi tentați să credem. Titlul e o pistă falsă. Şi o frumoasă metaforă care se deconspiră de-abia într-unul dintre episoade, textul fiind o suită de secvenţe care compun  un puzzle interesant pe tema iubirii, a iubirii în secolul XXI. Textul abordează problemele de cuplu, intimitatea şi supravieţuirea, seismele, rupturile ori conflictele dintre un bărbat şi o femeie, a antagonismelor dintre cei doi, dintre ei şi propriii copii, dintre ei şi restul familiei. Fiecare dintre secvenţe este construită ca un mic spectacol în sine, ca o partidă în care nimeni nu câştigă şi nimeni nu pierde, care se încheie aproape întotdeauna înainte ca balanţa psihologică să se încline într-o parte sau în alta. Piesa lui Joël Pommerat e aşadar o succesiune de variaţiuni pe tema dragostei. De altfel, iată ce spune despre acest text şi despre spectacol regizorul, Radu-Alexandru Nica: ,,E un text care bulversează poncifurile despre iubire, care relativizează mai toate certitudinile care ne-au fost induse prin educaţie, experienţă socială etc. Tocmai de aceea finalul fiecăreia dintre scenete lasă semne de întrebare şi mai mari decât începuturile lor, nu există deznodăminte clare, mai toate se termină fie în punctul culminant al confruntării sau în perfectă coadă de peşte. Nu e nimic coerent de înţeles, există doar o sumă imensă de întrebări fără răspuns, ca şi lumea în care trăim. Fiecare individ este atât de diferit şi este în opoziţie atât de ireconciliabilă cu lumea şi cu cei din jurul său, încât cu greu poate fi intuită o armonie, o «reunificare», aşa cum sugerează titlul. Cu toate acestea, dezideratul acesta, dorul de a nu fi singur şi fără rost în lume, străbate toate aceste fiinţe – planete însingurate şi în derivă, ce-şi caută reperul.”

Radu-Alexandru Nica (1979, Sibiu), regizor şi istoric de teatru. Este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai talentaţi tineri regizori români de teatru. Este doctor în teatru al Universităţii de Arte din Târgu Mureş iar în prezent este conferenţiar la această universitate şi lector la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj Napoca. A montat numeroase spectacole pe scena Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu şi a
  colaborat ca regizor invitat cu teatre de prim rang din România, precum Teatrul Odeon din Bucureşti sau Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca. Spectacolele sale au fost jucate pe scenele din Chicago, Liverpool, Munchen, Heidelberg, Ulm, Gdansk, Tokio. A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care premiul pentru Debut al  Uniter,  în anul 2005 pentru spectacolul Nora de Henrik Ibsen şi  o nominalizare la premiul UNITER pentru regia spectacolului Mountainbikerii de Volker Schmidt în anul 2012. De atunci  activitatea sa profesională a fost tot mai apreciată el obţinând numeroase premii la diferite festivaluri de teatru din ţară.


Teatrul Clasic Ioan Slavici este cea mai reprezentativă instituţie profesionistă culturală din oraşul Arad, România. Instituţia este generatorul şi promotorul principalelor activităţi culturale din oraş, are parteneriate cu teatre din Europa, participă la evenimente din ţară şi din străinătate şi găzduieste spectacole de teatru invitate. Punct de reper al vieții artistice, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad este inițiator şi gazdă pentru trei festivaluri extrem de importante, organizate prin cele două secţii ale sale. Aceste evenimente recunoscute şi aşteptate an de an, care reunesc trupe renumite din ţară şi din străinătate sunt: Festivalul Internaţional de Teatru Clasic, ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, Festivalul Internaţional de Arta Animaţiei Euromarionete, ediţia a XVI-a şi Festivalul Internaţional de Teatru Nou, organizat în 2015, pentru al treilea an consecutiv.
Regizor: Radu-Alexandru Nica
Traducător: Vlad Russo
Scenograf: Ioana Popescu
Muzică şi sound designer: Vlaicu Golcea
Coregraf: Florin Fieroiu
Concept video: Mihai Păcurar
Light designer: Lucian Moga

Distribuţia:
Dorina Darie-Peter
Alina Danciu
Cecilia Donat
Mariana Tofan-Arcereanu
Carmen Vlaga-Bogdan
Ovidiu Crişan
Andrei Elek
Zoltan Lovas
Ioan Peter


Durata spectacolului: 100 de minute
 

Pagina noastră folosește cookie-uri!


Acest site folosește module cookie pentru optimizarea experienței utilizatorilor, cât și pentru o navigare mai sigură. Descrierea acestora și politica noastră de utilizare poate fi citită aici

Vă rugăm să citiți și politica noastră de confidențialitate a datelor.

Selecție cookie