Blog 

Ochiul nu suportă realitatea

Nu zeii fac legea. Oamenii se joacă de-a regii și împărații, iar când puterea se află în mâinile lor, uită de cei din jur. Suveranii trăiesc bine. Dar supușii? Vine un moment în viață când suntem obligați să luăm decizii importante. Despre astfel de decizii ne vorbește Antigona.
 

În regia lui Szabó Kristóf, Creon, conducătorul Tebei, devine un dictator. „De ce trebuie eu să continui să locuiesc pe morminte?” Începutul spectacolului transpune privitorul într-o dimensiune funebră. Finalul unui război legendar aduce cu el lacrimi și suferință, dar și un alt început. Un nou conducător preia frâiele regatului. Ignorând cererea unei surori îndurerate de a-și înhuma fratele, își pecetluiește soarta. Eroina piesei, Antigona, o tânără îndurerată, dorește dreptate. Ea reprezintă conștiința regilor, milostenia oamenilor, nesupunerea civilă și face din termenul iubire un concept revoluționar.

Destinul Antigonei se împletește cu cel al regelui Creon. Ce este viața? Ce este moartea? Cum poate iubirea în orice formă ar fi să răzbată prin timp? Cum te poți gândi ca viitoare mamă că pruncul tău va muri într-un război? Ce simte o tânără fecioară când iubitul ei moare pe front? Cum se pot ucide vecinii între ei? Cum poate iubirea să înfrângă durerea? Răspunsul acestor întrebări se găsesc în  Antigona.

Spiritul Antigonei reprezintă împăcarea. O împăcare cu viața, o împăcare cu destinul.

 

 

Luisa Bocîncă și Liliana Cîrciu





Workshop de colaje cu Benedek Levente


Benedek Levente lucrează în continuare la lucrările care pot fi oricând încadrate în expoziția COLL[AGE] - și vă invită să contribuiți cu propriile materiale - afișe, flyere, bilete de tren, film sau teatru, fotografii etc. bucățele de momente păstrate cu atenție în sertarul clipelor care au contat. 

CU SPRIJINUL

PARTENERI MEDIA

ORGANIZATOR



300077 Timișoara, România
Str. Alba Iulia nr. 2

Tel.: 0256 434 814
Fax: 0256 494 029

www.tm-t.ro
www.teszt.ro

E-mail: tesztfestival2019@gmail.com